Se spune ca devii ca cei cinci oameni cu care iti petreci cel mai des timpul. Timpul meu il petrec cu oameni de toate felurile. Ii inteleg, ii ajut, ii sprijin si le sunt alaturi, si nu pentru ca merita, uneori, unii chiar nu merita dupa parerea mea, insa pentru ca au nevoie pentru ca in momentele in care sunt cel mai greu se sprijinit, atunci chiar au nevoie. Mergand pe nevoile altora simt adesea ca le inabus pe ale mele. Credeam ca pot da, pot oferi si pot fi prezenta fara ca asta sa ma afecteze. Pot da cuvinte bune, energie pozitiva si o prezenta placuta; pot oferi cate putin din cine sunt si sa ma tin si pe mine insami pe picioare fara sa pierd ceva semnificativ. Incet incet am pierdut mici bucati din mine de fiecare data si era probabil de asteptat ca voi obosi trebuia sa ma gandesc ca ma va afecta intr-un final. Incep sa fiu dezamagita de prietenii mei care parca se transforma in niste ceasuri ieftine pentru ca timpul lor petrecut aici devine nevaloros. Desi i-am ales, mandra de ei, dupa maniere, dupa modul de a gandi si dupa cei sapte ani de acasa nu stiu exact ce s-a intamplat. Acestea nu s-au pierdut dar au aparut altele care le acopera, isi ascund calitatile pentru care i-am ales. Ofera gandului de a nu mai bea atat de multa atentie si energie incat parca ai implora viata sa fie ironica si sa aiba o sansa perfecta pe care sa o ia fara un al doilea gand, o sansa sa bea din nou.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu